Cu mana pe inima

Recunosc cu mana pe inima ca m-am saturat ca la fiecare colt de strada sa regasesc o mana intinsa care deseneaza o imagine sfasietoare a neputintei vietii, dar sfideaza orice limita a bunului simt. Recunosc ca m-am saturat ca pe fiecare trotuar sa existe cate un trup caruia ii lipsesc diferite parti si totusi sade agale in conditiile cele mai neprielnice. Ca pe fiecare straduta sa existe inhalatori din punga cu extaz, pancarte cu mesaje disperate de viata si moarte, strigate mute de ajutor care nu va sa vie niciodata. Ca din fiecare metru patrat sa tasneasca in urechi un ecou tanguit "da-mi si mie leu". 

Recunosc cu mana pe inima ca m-am saturat sa mi se ceara in permanent cate ceva, sa mi se smulga un ajutor care nu stiu incotro se duce pentru ca de multe ori mainile intinse sunt mai opresive decat privirea chipului anonim. Ca m-am saturat sa se faca apel la mila mea, la compasiunea mea, la sufletul meu omenesc, la cetatenismul meu invechit, la patriotismul meu searbad sau la conditia mea umana europeana. Sa se traga de buzunarul meu privit cu lacomie ca fiind doldora, de mainile mele asteptate cu inversunare sa se intinda catre cineva, de privirea mea scrutata cu dispret daca nu se induioseaza, de pasul meu certat cu vorbe grele daca este prea sprinten. 

Recunosc cu mana pe inima ca nu-mi place tara in care am ajuns sa traim si orasul in care am ajuns sa ne imbacsim de atata ajutor. A trai pe spinarea altora, a locui pe trotuarul altora si a te sprijini pe vinovatia acelorasi altii  este un fel de a fi. A astepta sa pice de undeva, sa se indure cineva sa ii lase inima pe unii si pe altii, sa li se rupa sufletul sau sa li se atinga o coarda sensibila a generozitatii este o slujba cu norma intreaga. 

A afisa diformitati, atrocitati, rani nevindecate si cicatrice este un brand. 

Recunosc cu mana pe inima ca o tara civilizata nu este anesteziata de povestea trista, dar subreda a cersetoriei, de alegerea dureroasa, dar pefect asumata a vietii pe strazi, de comoditatea unei vieti in care nu exista responsabilitate. O tara civilizata ar fi indignata si deranjata de faptul ca este dreptul fiecaruia sa aiba parte de confort. Ca nu este dreptul nimanui sa-i deranjeze pe altii pentru a-si asigura propriul sau confort. 

Daca oamenii si-ar asuma dreptul de a trai liberi, asta ar insemna ca si-ar asuma si responsabilitatea pe care o aduce cu sine libertatea. Si atunci aleg sa traiasca prizonieri. Unii dintre ei prizonieri ai milei altora, iar ceilalti ai vinovatiei.

Pe maine dimineata asadar,

Cristina