La multi ani dupa caderea regimului care a impamantenit limbajul de lemn si gandirea incremenita in proiect, vorbirea inca pastreaza aschii aspre din scanteia paranoida ce anima odinioara dialogurile. Cum 45 de ani ne-am gandit zi de zi ce sa nu vorbim si cum sa vorbim despre ceea ce trebuie sa spunem, am ajuns astazi sa folosim niste stereotipii de limbaj care nu mai reflecta o lume vie si plina de potential, ci o lume prafuita, cu cateva sintagme lingvistice ramase pe raft si o acuta lipsa de inspiratie.
Intr-un discurs prezidential de la un mare forum economic, presedintele foloseste de 20 de ori expresia declinul prosperitatii, iar a 21-a una oara adauga declinul locurilor de munca. Un asemenea discurs, din care lipsea doar patosul oratorilor de ieri si uralele tovarasilor adusi cu de-a sila sa aclame, e mult prea departe de ceea ce traim astazi. Nu are nici finete, nici suplete, nici macar acel zgubilitic curaj care ne-a adus in vazul lumii in 1989.
Un veac s-a scurs de cand ne-am eliberat si in fapt nu avem nici acum libertatea de a vorbi. Pastram aceeasi functionare paranoida, suferim de aceeasi persecutie constanta, agresam cu aceeasi placere si nu avem conceptul ideii de transformare. Oricum vom muri, oricum e greu si va fi si mai greu, macar sa luam cu noi cat mai multi de gat cand ne ducem la vale.
Traim inca din confesiuni supreme, din senzationalul banalului, din dorinte de eliberare de sub povara prizonieratului imaginar. Nu ne mai pastoreste nici un dictator, dar ne terorizam singuri.
Un dascal, academizicat in ale logicii, ii spunea zilele trecute unui elev de clasa a IX-a "esti un bou, un retardat". Elevul, intreband care este motivul pentru l-a facut asa, intrucat timpul presarat in relatia lor de la inceputul scolii era inca mult prea fin pentru asemenea diagnostic riguros, primeste urmatorul raspuns: Pai nu eu te-am facut ma asa, te-a facut ma-ta acum 15 ani. Cratima, adaug, este de la mine. Un asemenea afect nu permite cratima. Este ca un scuipat adresat unei istorii care este nevinovata doar si numai prin faptul ca ii este anonima dascalului.
Nici nu conteaza, stim deja ca elevul este vinovat prin simplul faptul ca are 15 ani si este adolescent. Trebuie sa fie un bou. Trebuie sa fie un retardat. Orice alt rationament incalca declinul prosperitatii generatiei actuale si incalca superioritatea prosperitatii generatiei anterioare.
O generatie asudata de frustrari, invaluita in ura, visand mereu la idealul unei libertatii ce nu a mai venit niciodata. Pentru ca timpul nu curge niciodata inapoi, ci doar inainte.
Pe maine dimineata asadar,
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu