Cand viata ne ia la misto

Din cand in cand viata ne ia la misto. Atunci cand nu stie cum sa se ia in serios, ce sa mai faca ca sa iasa din cotidian sau cum sa-si ascunda framantarile. Atunci cand privatul devine plictisitor si spatiul public devine ispititor. De mult nu am mai vazut o asemenea confruntare ca aceea cu privire la Conchita Wurst. Oamenii au invocat cuvinte multe: intoleranta, discriminare, hitlerism, satana, incultura, anormalitate, scarba, libertate, genetica etc. 

Mie insa mi-au venit in minte alti castigatori la fel de controversati ai Eurovisionului: Lordi. Niste monstruleti care scoteau niste sunete greu de identificat si zdranganeau niste chitari. Un science fiction perfect pentru povestioarele copiilor sau pentru filmutele de groaza. Dar ce avea de-a face asta cu muzica si de ce au castigat? 

Pentru ca atunci cand te duci la scoala si habar nu ai ce sa scrii la teza sau ce sa spui cand te asculta, nu ai nimic de pierdut. Si te hotarasti sa iei viata la misto. Daca iti iese ceva cu atat mai bine. 

Cam asa s-a intamplat si cu Conchita Wurst. Insusi numele ne da de inteles ca este vorba de un misto. Nu poti sa te iei in serios cand te transformi intr-o caricatura de unul singur. Fiinta umana este valoroasa oricum ar fi ea. Ea nu este denigrata prin orientarile sau inclinatiile ei. Ci prin zorzoanele pe care noi insine le adaugam.

O persoana despre care nu se poate spune daca este femeie sau barbat, daca are penis sau nu, daca este transsexual sau homosexual, daca se simte bine sau prost, daca protesteaza pentru libertate sau pentru unitate, daca canta sau se razboieste, este deja o situatie hilara. Nu prin alegerile ei, ci prin absenta acestora. 

Atunci cand avem ceva despre spus despre noi, spunem. Dar cand ceea ce avem de spus este ca totul poate fi spus, devine foarte complicat. 

Poate ca asa se explica ura pe care a starnit-o in randul tuturor privitorilor. Faptul ca s-a expus, asemenea unui ecran alb de proiectie, sa primeasca tot ceea ce nu a dorit sa spuna. Toata tacerea si confuzia s-a intors impotriva ei sub forma acestui val de indignare generala. 

Nu cuvintele lezeaza libertatea. Ci absenta acestora. Imaginea goala de cuvinte lasa loc unor scenarii foarte variate. 

Cel care isi doreste sa isi traiasca viata asa cum vrea, o traieste. Cel care doreste sa afle cum ar vrea sa-si traiasca viata, o expune. Si asta presupune riscuri. Cum ar fi sa credem ca este doar o tentativa de a ne lua la misto. Sau mai grav, un atentat de la integritatea noastra psihica constituita din modele si imagini bine asamblate. 

Pe maine dimineata asadar,

Cristina 

Start scandovision

Ne dam seama ca se apropie Eurovisionul dupa doua lucruri: niste oameni striga "Hotul" la tv si alti oameni promit ca vor castiga marele premiu. Nici anul acesta nu este lipsit de peripetii. O disputa se poarta intre Gabriel Cotabita, celebrul trubadur al noptii albastre si Naomi, celebra cantareata refugiata prin alte tari.

Se pare ca juriul a hotarat ca noaptea s-a incheiat si ca distinsul domn care transpira mereu de la emotie ar trebui sa sada acasa la el si sa priveasca lupta darza din fata televizorului. Domnul s-ar fi suparat pentru ca ar fi fost repudiat in favoarea lui Naomi. Acum, daca problema este ca delicata domnisoara a fost odinioara un domn, inseamna ca nu suntem cu nimic departe de rusi si de homofobia pe care indelung nenumarate voci au criticat-o. Dilema nu consta in travestirea sexului, ci in cea a vocii. 

Cum nu am avut inca sublimul gest de a asculta melodia, pot doar sa-mi inchipui ca respecta minimul bunului simt. Adica contine note muzicale. In ceea ce il priveste pe celalalt domn, se pare ca l-a ajuns din urma celebrul refren "Poate tu esti sansa mea, te rog Domnisoara nu pleca".

Au mai intrat in categoria victime colaterale Matilda Pascal Cojocarita, Ozana Barabancea. In timp ce unii acuza miscari metafizice care i-au eliminat din cursa, mai sunt si altii acuzati de lipsa de chimie. 

O a doua chestiune tipic romaneasca este afluxul de optimism. Cineva tot striga in gura mare ca va castiga marele premiu. Sigur, pe masura ce ne apropiem de concurs, apar conspiratiile si defectele la sonorizare care vor impiedica succesul si vor arunca cu noroi in melodia ce era castigatoare. In plus, romanul crede cu tarie in ciorba reincalzita a doua oara. Asta, dupa ce a incercat nenumarate retete de felul doi care au dat gres rasunator. 

Ce invatam din aceste framantari ale unei industrii muzicale aflate in tranzitie? Ca romanul nu stie inca ca la masa bogatilor singurul loc ramas e in picioare. Ca romanul spera ca va da lovitura cu umila si onesta inocenta, in timp ce se poarta de ani de zile ipocrizia si buna intelegere politica. Ca romanul spera ca va veni din fundul Europei si opincile sale roase de la atata drum vor impresiona si vor putea concura cu pantofii Manolo Blanik purtati pentru prima oara.

Sa speram, dar la ce sa speram? Se aude ca exista posibilitatea ca Romania sa fie exclusa, intrucat nu s-a achitat la timp taxa de participare. Ah, asta le-ar pune vrei, nu vrei, la toti pofta-n cui si s-ar putea simti toti castigatori. Vorba baronului de Coubertin, stia el ce stia. 

Pe maine dimineata asadar,

Cristina