Apocalipsa pe dos

Ieri s-a anuntat noul update al apocalipsei: 23 august 2013. Un foc nimicitor va mistui toate vietatile de pe Pamant, iar pe planeta pustie va fi o liniste apasatoare. Aceasta este viziunea pe care a avut-o celebrul calugar rus Rasputin, preferatul tarinei Alexandra, la inceputul secolului trecut. Rasputin ar fi prezis ca fortele crestine se vor alia intr-o noua cruciada impotriva celorlalte religii, in 2007, iar un milion de suflete vor pieri intr-o singura bataie numita „Marele Macel“. 

Totusi nu stiu ce sa zic despre acest domn Rasputin. Inseamna ca nu a vazut marile macele de la cozile de zahar si ulei de pe vremea lui Ceausescu, nu a vazut cruciadele pentru banane si pui si mai ales linistea apasatoare care plutea in magazinele pustii. Daca asa arata Apocalipsa, noi am trait-o deja.

Ne-am obisnuit sa traim cu apocalipsa, Hollywood-ul ne-a aratat deja toate scenariile posibile, cred ca la unele dintre ele nici macar Dumnezeu nu s-a gandit. Cel mai recent film care mi-a atras atentia avea o viziune proprie asupra sfarsitului lumii: pe dos. Stim cu totii varianta in care sfarsitul vine din cer, de sus in jos, totul este bombardat si fiecare fuge care incotro. Dar varianta in care totul vine de jos in sus cum va suna? In care salvarea lumii inseamna o calatorie in miezul pamantului?

Pe masura ce o naveta creata special cu toate cele  patrunde in miezul pamantului, te cuprinde claustrofobia. Te gandesti ca nu te-ai duce acolo nici daca ar fi o simulare pe computer doar. Nici nu stii cum e mai bine, sa iti cada din cer in cap focul sau sa te inghita din mers. The Core, in regia lui John Amiel (2003) propune ideea unui termen limita al Pamantului. Ranit el insusi dintr-o incercare de a experimenta apocalipsa doar de dragul adrenalinei. Sigur ca pierderile colaterale sunt numeroase si din "zece negri mititei" ca s-o citam pe Agatha Christie mai raman doar 2. Care insa in mod uluitor revin din infern si scapa cu viata.

Mi s-a parut o metafora buna faptul ca suntem atat de ocupati sa ne ferim de pericolele din exterior ca uitam de unde vine cel mai prolific sfarsit: din interiorul nostru.

Dar totul e bine cand se termina cu bine. Zicea Shakespeare. Si el nici nu stia ce va fi peste cateva sute de ani. Dar prefera sa-si traiasca clipa mai degraba decat sa se pregateasca pentru apocalipsa.

Pe maine dimineata asadar,

Cristina